În acest an s-a desfăşurat primul sezon al Lamborghini Super Trofeo, competiţia monomarcă organizată de Blancpain şi Lamborghini. Vedeţi în acest clip spectaculos, cum s-au duelat taurii în arenă în cea mai spectaculoasă cursă.
Competiţia Lamborghini Super Trofeo Blancpain a ajuns la finalul primului an de existenţă. Dar deşi puţin au acces la ea şi au urmărit-o în acest an, a fost o încrâncenare foarte spectaculoasă între piloţii profesionişti şi cei care alearga din pasiune (desigur şi cu o situaţie materială pe măsură. Super Trofeo s-a disputat pe 6 dintre cele mai importante circuite europene: Adria (Italia), Norisring (Germania), Spa Franchochamps (Belgia), Catalunya (Spania) şi Paul Ricard (Franţa), iar modelele implicate au fost Gallardo LP 560-4 pregătite de circuit.
În acest an, Petri Corse a luat titlul la echipe, în timp ce piloţii Fabio Babini respectiv Claudio Rossetto au luat titlurile la categoria Pro and Pro-Am titles. Deşi, deocamdată, este o competiţie cam subapreciată spectacolul se prezintă la cote înalte, după cum ne-o demonstrează acest clip,
_______________________________________ "Majoritatea dintre voi vorbesc,putini mai si dau din maini,sau din cap,dar niciunu nu face,fizic vorbind,ceva...din aceste simple motive toti sunteti inferiori in ochii mei"